Tradiții de Crăciun săsești și din Transilvania

29 noiembrie 2022

Sărbătoarea de Crăciun este una dintre perioadele noastre preferate din an. Iubim să decorăm casele și să-i facem loc lui Moș Crăciun în restaurantul Valea Verde. Din poveștile oaspeţilor noștri știm că fiecare zonă din România. În acest articol vom prezenta câteva dintre tradiţiile de Crăciun săsești și din Transilvania.

Lichtert-ul (das Christleuchter)

Lumina de Crăciun sau lichtert-ul aduce aminte de speranţa și bucuria adusă de nașterea Pruncului. Conform obiceiului, copiii fac două, patru sau șase coroane pe care le vor așeza în biserică. Coroanele de Crăciun seamănă cu niște sfeșnice frumos împodobite, în jurul cărora se vor cânta cântecele tradiţionale de Crăciun. Obiceiul Lichtert-ului datează din perioada pre-Reformei, când sunt menţionate și se păstrează până la noi, cântecele de Lichtert, Lichtersingen, în limba latină.

Santa Lucia (sau Sfânta Lucia)

Este o tradiţie împrumutată de la nordici (Europa de Nord), practicată și de unele comunităţi de sași. Obiceiul este ca bărbatul din fiecare casă să afume toate colţurile gospodăriei cu o tavă pe care erau așezaţi cărbuni încinși. Deasupra cărbunilor era situată o crenguţă dintr-un pom tânăr, pentru regenerarea recoltei. Scopul acestei tradiţii este îndepărtarea spiritelor rele și pregătirea pentru Crăciun.

Pe 12 decembrie, în trecut, în comunităţile de sași, conform tradiţiei, bărbatul casei se plimba prin toată gospodăria cu o tavă mare pe cap, tavă pe care erau puse bucăţi de jar și câteva crenguţe. Obiceiul era pentru protejarea casei și gospodăriei de cele rele!

Butea feciorilor

În apropiere de Sibiu, în satele de pe Târnave, se păstrează tradiţia “butea feciorilor”. Conform tradiţiei, băieţii din sat se adună într-o ceată. Ceata de colindători este împărţită pe divere roluri: ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic. În această zonă se cântă un colind numit “Împăratul Romei”, un cântec despre contextul istoric al naşterii lui Iisus, în timpul împăratului roman Octavian Augustus şi descrie momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu daruri – aur, smirnă şi tămâie.

Seara de ajun

În Transilvania, bisericile evanghelice găzduiesc comunităţile de sași. Copiii au roluri esenţiale în sceneta Nașterii Domnului (Krippenspiel), corul cântă cântecele tradiţionale de Crăciun. Biserica este împodobită cu o serie de coroniţie tradiţionale, Lichtert (Christleuchter). Coroniţele vor rămâne până în ziua Celor trei magi, Dreikönigstag, pe 6 ianuarie.

În unele comunităţi, după terminarea slujbei, fanfara poate aștepta oamenii prezenţi pe treptele bisericii sau în turnul bisericii, de unde cântă cântece tradiţionale de Crăciun. 

Sfântu Ștefan, Stoifesdach

Sfântul Ștefan este sărbătorit a doua zi de Crăciun, cu o petrecere pentru copii, cu dansuri pe ritmul cântecelor de fanfară. Părinţii se pregătesc cu sucuri și prăjituri pentru cei mici și pentru ceilalţi invitaţi. În aceeași perioadă, tinerii vor participa la baluri sau frăţii (Bruderschaft, Schwesterschaft).

Preparate pregătite special de Crăciun

În perioada de Crăciun, sașii pregăteau ciorbă de păpăradă, este o ciorbă pregătită cu omletă, conopidă la cuptor, budincă de clătite și covrigi săsești.

Meteleaua

Acest obicei este practicat în fiecare an, la solstiţiul de iarnă. De Meteleu/a, sătenii aprind focuri pentru a alunga spiritele rele. În timp, focul a fost înlocuit de meteleu (o păpușă din paie). Focul meteleului simboliza renaşterea naturii şi a vieţii. Acum, meteleul este ars în centrul localităţii, pe 28 decembrie. De Metelea, feciorii se îmbracă în costumaţii specifice.

Te așteptăm și în acest an să sărbătorim Crăciunul în inima Transilvaniei, la Valea Verde.

Povestile Valea Verde » Tradiții de Crăciun săsești și din Transilvania