Filosofia noastră

Hotelul răsfirat

Călătoriile adevărate influenţează vieţi, fie că este vorba de călători, sau de comunitatea locală. Visăm la autentic, dar uneori pare că nu putem ajunge la el. Noi credem că schimburile între călător și comunitatea pe care o vizitează trebuie să fie naturale și nu după modelul “turnului de fildeș”, mult prea promovat de pachetele turistice tradiţionale.

Am găsit în Cund o moștenire culturală și o comunitate care nu era conștientă de cât de multe are de oferit, prin tradiţii și meșteșuguri, cât și prin expertiza locală. La Valea Verde, am încercat să aducem oamenii potriviţi la locul potrivit și să-i lăsăm de exploreze și să experimenteze, oferindu-le confortul și ghidarea atât de necesare.

Inspiraţia noastră vine de la conceptul italian “albergo diffuso” sau “hotelul răsfirat”, ce a readus la viaţă multe mici orașe istorice, insuflând un suflu nou în satele din ce în ce mai puţin populate: “Albergo diffuso” vorbește despre redescoperirea tradiţiilor într-o lume globalizată (..) Este ca și când primești cheia unei comunităţi” (Condé Nast Traveler). Ne-am propus să facem același lucru în Cund, prin casele noastre renovate din sat, care îmbină tradiţiile locale cu caracterul modern. Prin acest stil eclectic, sperăm să oferim oaspeţilor noștri o călătorie plină de arome locale care să îi inspire.

Viziunea noastră

La Valea Verde, am deschis ușile unei experimentări autentice a Transilvaniei: activă, imersivă și responsabilă. Casele saxone restaurate în care trăiesc temporar oaspeţii noștri sunt răsfirate prin tot satul, produsele proaspete folosite în bucătărie cresc în gospodăriile locale, fiecare plimbare este o oportunitate de a vorbi cu un sătean, de a cumpăra un produs făcut în casă, de a afla mai multe despre viaţa sătenilor.

Astfel, comunitatea locală, ecologia zonei, arhitectura, bucătăria, frumuseţea naturală și moștenirea istorică sunt protejate și dezvoltate. Gândit și implementat cu grijă, turismul eco aduce sustenabilitate – și, sperăm noi, destinaţii precum Cund vor rămâne intacte și protejate, pentru ca atât noi, cât și generaţiile viitoare să se poată bucura de ele.

Vile și apartamente

Experiențe autentice

Descoperă natura în ritmul tău